Brioşe clasice

Ingrediente:

4 ouă
100 g zahăr
1 plic Zahăr vanilinat Dr.Oetker
100 g făină
25 g amidon alimentar Gustin Dr.Oetker
10 g cacao
½ linguriţă rasă Praf de copt Dr.Oetker

Pentru umplutură:
vişine din compot ( cantitate netă 350g )
175 ml suc din compot
25 g amidon alimentar Gustin Dr.Oetker
1 lingură zahăr
1 plic Zahăr vanilinat Dr.Oetker
400 g smântână rece ( pentru frişcă )
2 plicuri Întăritor de frişcă Dr.Oetker

Pentru sirop:
50 ml apă
2 linguri zahăr
50 ml suc de vişine

În plus:
25 g ciocolată amăruie sau fulgi de ciocolată

Mod de preparare:
Încălziţi cuptorul. Ungeţi tava pentru brioşe cu grăsime şi tapetaţi-o cu făină.
Bateţi ouăle spumă cu ajutorul mixerului la treapta superioară timp de 1 minut. Zahărul amestecat cu zahărul vanilinat se adaugă în ploaie timp de 1 minut şi toată masa se mai bate încă 2 minute.
Făina se amestecă cu amidon, cacao şi praf de copt, se cern şi se adaugă la restul compoziţiei la treaptă inferioară. Aluatul se împarte în formele de brioşe. Tava se introduce în treimea de jos a cuptorului.

Cuptor electric: 160°C (preîncălzit)
Cuptor cu gaz: treapta 2-3 (preîncălzit)
Timp de coacere: cca. 20 minute

După coacere se mai lasă încă 10 minute în formă apoi se scot şi se lasă pe hărtie de copt să se răcească.Se taie fiecare brioşă de 2 ori pe orizontală.
Vişinele se scot din compot şi se lasă la scurs. Atenţie: sucul se păstrează.
Amidonul se amestecă cu 4 linguri de suc. Restul sucului (mai puţin 50 ml) de vişine, cu zahărul şi zahărul vanilinat se pune pe foc. Se adaugă amestecul de amidon şi se mai lasă puţin pe foc.
Adăugaţi restul vişinelor şi lăsaţi totul să se răcească.
Apa cu zahărul se pun pe foc, se iau de pe foc şi se adaugă restul de suc de vişine. Se lasă la rece.
Partea de sus a brioşei se unge cu acest sirop cu ajutorul unei pensule.
Crema pentru umplutură se distribuie uniform pe partea din mijloc a brioşei după ce a fost unsă cu sirop. La fel şi partea de jos.
Smântâna se bate tare cu zahăr vanilinat şi întăritor de frişcă, se pune într-o formă pentru şpriţat (diametrul 8mm) şi se toarnă decorativ pe partea de sus a brioşei.
Restul se toarnă pe partea din mijloc, peste care se pune vârful brioşei. Peste fiecare parte de jos se pune amestecul de vişine. Se suprapun toate părţile şi se formează turnuleţul.
Peste se presară fulgi de ciocolată sau ciocolată rasă.
După preferinţă se poate presăra cacao.


Legendă

Nivel de dificultate:

Uşor
Mediu
Complex