strategie & management

Obiective ambițioase pentru o lume mai bună

Acțiunile sustenabile și responsabilitatea au fost dintotdeauna elemente integrante ale identității Dr. Oetker, iar Carta Sustenabilității subliniază acest fapt și setează o serie de obiective concrete pe care compania se angajează sa le implementeze.

 

Succesul companiei noastre depinde în mod direct de calitatea produselor și a proceselor noastre de producție. Acestea, în schimb, sunt influențate semnificativ de selecția de ingrediente, felul în care folosim resursele, arhitectura lanțurilor de aprovizionare dar și de abilitatea noastră de a inova. Astfel, ne dorim să sincronizăm activitățile economice cu necesitățile sociale și ecologice, iar acest lucru este bine ancorat în filosofia noastră corporativă.

 

Cu acest țel în minte, în 2019 și 2020 ne-am reorganizat strategia de sustenabilitate, care este strâns legată de strategia noastră de afaceri dar și de scopul nostru de a crea gustul de acasă. Rezultatul a luat forma Cartei de Sustenabilitate Dr. Oetker, cu care ne setăm obiective de sustenabilitate concrete și ne dedicăm acțiunilor sustenabile. Acesta este singurul mod în care ne putem desăvârși responsabilitatea de companie de familie, producătoare de alimente. La momentul de față, angajați Dr. Oetker din diferite departamente lucrează în echipe internaționale pentru a se asigura că aceste țeluri vor fi atinse.

 

Dificultățile pe care compania le întâlnește și țin fie de consumatori, fie de parteneri, competitori sau de discursul politic, sunt diverse și au efect asupra întregii companii. Drept urmare, Carta Sustenabilității Dr. Oetker este un proiect cuprinzător ce se aplică la nivel internațional pentru toate brandurile Dr. Oetker.

 

Aceste obiective au fost împărțite în 3 dimensiuni: Alimentația Noastră, Lumea Noastră și Compania Noastră.

Pentru noi, sustenabilitatea înseamnă să acționăm astăzi pentru ziua de mâine și să investim în viitor.

Strategie & management
Dialog cu Dr. Oetker

Comunicăm intensiv cu reprezentanții punctelor de desfacere, cu furnizorii de produse și servicii, cu asociațiile și cu cercetătorii, cu reprezentanți ai spațiului politic dar și ai comunităților locale, cu publicul general, media și cu organizațiile non-guvernamentale.

Află mai mult
Consimțământul pentru urmărire

Ne-am bucura dacă ați fi de acord ca noi și partenerii noștri să folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a înțelege modul în care utilizați site-ul nostru web. Acest lucru ne permite să înțelegem mai bine comportamentul Dvs. ca utilizator și să adaptăm site-ul nostru în consecință. Mai mult, noi și partenerii noștri am dori să folosim aceste date pentru oferte personalizate pe platformele partenerilor noștri. Dacă sunteți de acord, vă rugăm să faceți clic pe „De acord”. Acordul dumneavoastră include și un posibil transfer de date în Statele Unite în sensul articolului 49 GDPR. Vă rugăm să consultați politica noastră de confidențialitate, unde puteți găsi mai multe informații și despre transferurile de date către partenerii și furnizorii de tehnologie din Statele Unite. Vă puteți răzgândi în orice moment.

 

Caracteristici necesare

Avem nevoie de aceste cookie-uri și tehnologii similare pentru a permite funcțiile de bază ale site-ului nostru web. Aceasta include, de exemplu, salvarea acestor setări. Aceste sunt strict necesare și nu pot fi închise.

Active permanent
Analize analitice și pesonalizare

În plus, am dori să aflăm mai multe despre modul în care utilizați site-ul nostru web pentru a-l optimiza pentru dvs. și pentru alți utilizatori. În acest scop, folosim cookie-uri și tehnologii similare care cartografiază comportamentul utilizatorilor și astfel ne ajută să îmbunătățim oferta noastră pentru dvs. 

De asemenea, colaborăm cu furnizori de tehnologie care vă pot procesa datele în Statele Unite. În acest caz există posibilitatea ca serviciile de securitate din Statele Unite să vă acceseze datele la scară largă, fără un avertisment în prealabil, iar dumneavoastră nu veți avea posibilitatea de a lua măsuri legale împotriva Statelor Unite.

da

Nu

(Re-) Marketing / partajare date cu terți

Pentru a ne asigura că ne putem adapta campaniile de marketing în funcție de nevoile dvs., colectăm modul în care ajungeți pe site-ul nostru web și modul în care interacționați cu reclamele noastre. Acest lucru ne ajută să îmbunătățim nu numai reclamele noastre, ci și conținutul nostru. Partenerii noștri de marketing folosesc, de asemenea, aceste informații în scopuri proprii, de ex. pentru a vă personaliza contul sau profilul pe platforma lor.

De asemenea, lucrăm cu parteneri care care vă pot procesa datele în Statele Unite. În acest caz există posibilitatea ca serviciile de securitate din Statele Unite să vă acceseze datele la scară largă, fără un avertisment în prealabil, iar dumneavoastră nu veți avea posibilitatea de a lua măsuri legale împotriva Statelor Unite.

da

Nu